Posts from 2020 (Pagina 3)

Posts from 2020 (Pagina 3)

Promisiunile lui Dumnezeu

„…pentru cine este păstrat tot ce este mai de preț în Israel? Oare nu pentru tine…?” (1 Samuel 9.20b).

Promisiunile lui Dumnezeu

„… corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare” (Matei 14. 24-25).

Promisiunile lui Dumnezeu

Capitolul 9 din cartea Daniel ni-l prezintă pe acest om al lui Dumnezeu aflat de aproximativ 67 de ani în robia babiloniană, perioadă pe care el însuși o numește „o mare nenorocire, așa cum niciodată și nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat” (vers. 12). Cu toate acestea, găsește puterea de a converti greul respectiv într-un timp de maxim interes după Domnul, printr-o smerenie adâncă și o pocăință exemplară pe paginile Scripturii. Sfântul acesta se roagă anticipând vremea în care…

Promisiunile lui Dumnezeu

„Iar ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un alt loc, singur” (Ioan 20.7).

Promisiunile lui Dumnezeu

„Domnul s-a uitat la el si i-a zis: «Du-te cu această putere pe care o ai și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?»” (Jud. 6:14).

Promisiunile lui Dumnezeu

În ultima parte a capitolului al treilea din epistola către Filipeni, apostolul Pavel pune în antiteză două categorii de oameni: unii care se poartă ca vrăjmași ai crucii Domnului Isus, deși se declară urmași ai Săi. Aceștia trăiesc pentru pântece, pentru plăceri și pentru pământ. Apostolul este categoric: „Sfârșitul lor va fi pierzarea”; ceilalți sunt cetățeni ai cerului și trăiesc în conformitate cu noua lor identitate. Îl așteaptă pe Domnul Isus să vină și își transformă, progresiv, viața cu gândul…

Promisiunilie lui Dumnezeu

La confluența dintre partea teologică și partea practică a epistolei adresate efesenilor, în finalul unei rugăciuni de o profunzime deosebită, apostolul Pavel scrie, referindu-se la Domnul, că El, „…prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” (Efes. 3.20). Ce încurajator este să vedem lucrurile așa! Aducem uneori, în rugăciuni pentru noi sau pentru alții, dorințe pe care le-am vrea realizându-se. Alteori doar gândim și parcă ne e frică să verbalizăm ce…

Promisiunile lui Dumnezeu

În introducerea binecuvântării pe care a rostit-o pe malul Iordanului, înainte de intrarea în Canaan, Moise a spus: „Da, El iubește popoarele; toți sfinții sunt în mâna Ta…” (Deut. 33.3a). Spusele acestea erau cu adevărat revoluționare pentru Israelul de atunci! Ei care credeau că dragostea divină li se cuvine și este, exclusiv, orientată spre persoanele lor, descoperă că Domnul iubește și celelalte popoare, că are îndurare și față de altii… De asemenea, află că sfinții sunt protejați în mâna Lui.…

Promisiunile lui Dumnezeu

Una dintre cele mai încurajatoare promisiuni din Scriptură este cea din Psalmul 50.15: „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslavi.” Domnul nu spune aici: „Cheamă-Mă înainte de ziua necazului…” ca și când El i-ar scuti pe ai Săi de necazuri. Nu! Deși poate face asta… Promisiunea Lui este că, atunci când trecem prin necazuri și strigm la El, suntem ascultați! Modalitățile Sale de izbăvire pot fi diverse, incluzând chiar păstrarea noastră, o vreme,…

Promisiunile lui Dumnezeu

„Totuși in toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8.37).