Întâlniri tineret

Întâlniri tineret

aug. 12, 2022

Întâlnire tineri liceeni

Pentru mine, întâlnirile de tineret de vineri înseamnă apropiere de Dumnezeu. Tot aici cresc în relaţiile cu cei din jurul meu. Un timp preţios care mă încarcă pentru săptămâna care urmează şi-mi împlineşte săptămâna care a trecut. Seara de vineri – timp benefic pentru suflet, studiem Cuvântul şi ne cunoaştem mai bine. Întâlnirile de vineri sunt cele mai dragi pentru mine. Cel mai mult îmi place timpul pe care îl acordăm întrebărilor, de la care se deschid felurite discuţii. Iată…
aug. 16, 2022

Întâlnire cu tinerii din județ

Una dintre cele mai bune vești ale Bibliei este aceea că Dumnezeu iubește adolescenții și tinerii! Și, în virtutea acestei iubiri, Se apropie de aceștia, dorind să le facă bine, mântuindu-i și lucrând în ei un caracter frumos, plin de virtuți. De asemenea, o altă veste bună este aceea că Dumnezeu cunoaște „limbajul generației tinere” și îi vorbește acesteia astfel încât să poată înțeles. În fiecare marți seara, de la ora 19:00, în locașul de cult al Bisericii Betel, zeci…