Promisiunile lui Dumnezeu

Promisiunile lui Dumnezeu

„Voi însă sunteți… un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui…” (1 Petru 2.9)

Cuvintele acestea au fost scrise pentru credincioșii aflați în persecuție. Un imperiu întreg îi consideră niște ciudați, niște persoane care nu trebuiau să existe și, în consecință, a declanșat prigoana împotriva lor.

Așa îi privea lumea…
Cerul îi privea cu totul diferit…
Ei erau comoara Domnului Isus! Au fost câștigați de El la cruce prin plătirea unui preț exorbitant. Niciodată în istoria omenirii nu s-a plătit mai mult pentru eliberarea unui popor. Niciodată pentru o mireasă cineva nu a făcut sacrificii mai mari.

Dar vestea bună e că Domnul Și-a câștigat poporul acesta ca să fie al Lui. Să rămână al Lui. Investiția nu a fost făcută pentru o vreme, ci pentru veșnicie!
Și noi, prin har, suntem parte a acestui popor privilegiat! Și pentru noi s-a plătit scump. Și cu noi Domnul are planuri care țin cât veșnicia. Prin urmare, se cuvine să ne bucurăm de această apartenență glorioasă și să-L reprezentăm cu cinste în lume, chiar și în perioada aceasta dificilă!

Am în minte cuvintele unui om al lui Dumnezeu care spunea mereu când binecuvânta credincioșii:
„Dumnezeu să vă sfințească pentru ca să vă poată binecuvânta!”
Amin! Amin! Amin!

Cătălin Miron

0 comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *