extras din MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE
Noi credem şi mărturisim că mântuirea este lucrarea suverană a lui Dumnezeu făcută prin jertfa de ispăşire a Domnului Isus Cristos la cruce, oferită omului prin har, prin credinţă, nu prin fapte (Ioan 1 :12; Efes. 1:7; 2:8-10; 1 Petru 1 :18-19).
Noi credem şi mărturisim că mântuirea nu este un eveniment, ci un proces care are un moment iniţial, cel al pocăinţei păcătosului, când acesta a primit justificarea / îndreptăţirea lui Dumnezeu (Rom. 1:17; 3:22; 10:10; Filip. 3:9), după care urmează două etape de durată: sfinţirea, care este un proces pe durata vieţii pământeşti, şi o etapă veşnică, glorificarea, care începe în momentul plecării credinciosului la Domnul (1 Cor. 15:51-52; Filip.2:12; 1Tes. 4:13-18; 5:8; Evrei 1:14; 1 Petru 1:5).
A. Alegerea
Noi credem şi mărturisim că alegerea este actul suveran al lui Dumnezeu prin care, înainte de întemeierea lumii, El a pus deoparte pe cei pe care i-a chemat, i-a regenerat, i-a mântuit şi i-a sfinţit în Isus Cristos (Rom. 8:28-30; Efes. 1 :4-11; 2 Tes. 2:13; 2 Tim. 2:10; 1 Petru 1 :1-2). Baza alegerii lui Dumnezeu este buna plăcere a voii Sale (Efes. 1:4-11; Rom. 9:6-23).
Invitaţia pentru mântuire este adresată însă tuturor oamenilor.
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu nu a ales oameni pentru condamnare, ci numai pentru mântuire (Rom. 8:28-30; 9:6-23).
Noi credem şi mărturisim că alegerea suverană a lui Dumnezeu nu elimină responsabilitatea credincioşilor de a-i evangheliza pe cei pierduţi. Dimpotrivă, Dumnezeu le-a dat credincioşilor responsabilitatea să evanghelizeze, aceasta slujind la mântuirea celor ce cred în jertfa Domnului Isus şi ca mărturie împotriva celor ce-L resping pe Domnul Isus Cristos. Pentru a fi mântuit, omul are responsabilitatea de a crede în jertfa Domnului Isus Cristos. Dumnezeu a hotărât ca păcătoşii să fie mântuiţi prin vestirea Evangheliei (Rom. 10: 13-17). Domnul Isus a predicat Evanghelia (Mat. 4:23; 9:35) şi le-a poruncit ucenicilor să facă la fel (Mat. 28:19-20).
B. Răscumpărarea
Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu îi răscumpără pe păcătoşi printr-un act suveran, eliberându-i atât de robia păcatului cât şi de consecinţele lui veşnice, prin Domnul Isus care a plătit, prin sângele Său, pentru fărădelegile omului (Isaia 53:10; Luca 2:14; Gal. 1:4; Col. 1:19-20). Această dorinţă a lui Dumnezeu de a-i mântui pe păcătoşi printr-o jertfă ispăşitoare îşi găseşte originea în dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu cerea ca cel care a păcătuit să fie pedepsit cu moartea, iar dragostea lui Dumnezeu a pregătit un mijloc de salvare a păcătoşilor (Rom. 6:23).
Noi credem şi mărturisim că jertfa de ispăşire a Domnului Isus este singura cale de mântuire a omului păcătos, care nu se poate răscumpăra singur (Psalm 49:7-8; loan 14:6; F. Ap. 4:12; Gal. 3:21; 1 Petru 1:18-19).
Noi credem şi mărturisim că răscumpararea a fost făcută ca o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru împăcarea păcătosului cu El. Omul păcătos L-a ofensat pe Dumnezeu şi a devenit obiectul mâniei judiciare divine. Prin ispăşirea păcatelor de către Fiul Său, au fost satisfăcute atât dreptatea cât şi sfinţenia lui Dumnezeu. Ispăşirea realizată de Domnul Isus Cristos nu are efect decât asupra celor care au acceptat jertfa Domnului Isus Cristos ca unic mijloc de mântuire (Mat. 1 :21; 20:28; Ioan 6:37-39,44,65; 10:14-15; 17:2-3,9,24; Efes. 1:3-11). Lucrarea pe cruce a Domnului Isus nu l-a făcut pe om capabil de a fi mântuit, ci l-a mântuit (F. Ap. 20:28; Rom. 5:9-10,18-19). Chiar dacă această lucrare se aplică mai târziu în viaţa oamenilor, ei sunt mântuiţi pe baza sângelui vărsat de Domnul Isus la cruce, lucrarea ispăşitoare fiind încheiată.
C. Îndreptăţirea sau Neprihănirea/Justificarea
Noi credem şi mărturisim că îndreptăţirea este un act al lui Dumnezeu (Rom. 8:33) prin care îl declară în mod legal ca fiind neprihănit pe păcătosul care, prin credinţa în jertfa Domnului
Isus, se pocăieşte de păcatele lui (Isaia 55:6-7; Luca 13:3; F. Ap. 2:38; 3:19; 11 :18; Rom. 2:4; 2 Cor. 7:10) şi mărturiseşte că Isus Cristos este Mântuitor şi Domn (Rom. 10:9-10; 1 Cor. 12:3; 2 Cor. 4:5; Filip. 2:11). Această neprihănire nu apare ca urmare a efortului omului sau a virtuţilor lui (Rom. 3:20; 4:6), ci a faptului că Domnul Isus Cristos a luat păcatele noastre asupra Sa şi ne-a dăruit în schimb neprihănirea Lui (Col. 2: 14; 1 Petru 2:24; 1 Cor. 1 :30; 2 Cor. 5:21). În felul acesta Dumnezeu, care este neprihănit, socoteşte totuşi neprihănit pe cel ce crede în Isus (Rom. 3:26).
D. Naşterea din nou / Regenerarea
Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou (regenerarea spirituală) este lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt prin care îi sunt date omului o viaţă şi o natură nouă (Ioan 3:3-7; Tit 3:5, 2 Petru 1:3-4). Aceasta se face numai prin puterea Duhului Sfânt, prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 5:24; Romani 10:13-17) pe care păcătosul îl aude, îl primeşte şi faţă de care răspunde pozitiv. Naşterea din nou se manifestă prin fapte ale pocăinţei care se văd într-o atitudine şi o comportare neprihănită, nu prin vorbirea în limbi, prorocire sau alte daruri miraculoase. (Rom. 12:3-8; 1Cor. 12:4-11; 13:8-10; 2 Cor. 12:12; Efes. 4:7-12; Evrei 2:1-4; 1 Petru 4:10-11).
Faptele bune sunt un rezultat al naşterii din nou (Matei 7:16-20; 1 Cor. 6:19-20; Efes. 2:10), prin lucrarea Duhului Sfânt, când credinciosul se supune Domnului Isus şi ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu (Efes. 5:17-21; Filip. 2:12; Col. 3:16; 2 Petru 1:4-10). Această ascultare îl face pe credincios tot mai asemănător cu Domnul Isus Cristos (2 Cor. 3:18). Asemănarea va fi deplină în momentul glorificării credinciosului la revenirea lui Cristos (Rom. 8:17; 2 Petru 1 :4; 1 Ioan 3:23).
E. Sfinţenia şi sfinţirea
Noi credem şi mărturisim că fiecare credincios este sfinţit (pus deoparte) pentru Dumnezeu ca urmare a îndreptăţirii în Cristos. În felul acesta credinciosul este declarat sfânt şi văzut ca fiind sfânt.
Sfinţenia este poziţională şi instantanee şi nu trebuie confundată cu sfinţirea progresivă. Ea are de a face cu poziţia credinciosului, nu cu umblarea lui creştină (F. Ap. 20:32; 1 Cor. 1 :2,30;
6:11; 2 Tes. 2:13; Evrei 2:11; 3:1; 10:10, 14; 13:12; 1 Petru 1:2).
De asemenea, noi credem şi mărturisim că, în viaţa credinciosului, Duhul Sfânt lucrează sfinţirea progresivă prin care credinciosul este adus, prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, într-o stare după voia lui Dumnezeu. Credinciosul trăieşte astfel o viaţă de sfinţenie în creştere, ceea ce duce la asemănarea sa tot mai mare cu Domnul Isus Cristos (Ioan 17:17, 19; Rom. 6:122; 8:29; 2 Cor. 3:18; 1 Tes. 4:3-4; 5:23).
Din cauza aceasta, noi credem şi mărturisim că în viaţa credinciosului este o luptă spirituală zilnică între fiinţa cea nouă în Cristos şi natura păcătoasă, dar credinciosul poate birui păcatul pentru că în el locuieşte Duhul Sfânt (Romani 7:14-25; 8:1-16). Lupta aceasta a sfinţirii va continua toată viaţa credinciosului. Cât vom trăi, nu vom putea spune că am eliminat orice posiblitate de a păcătui, dar credem că Duhul Sfânt ne ajută să biruim în lupta împotriva păcatului (Gal. 5:16-25; Efes. 4:22-24; Filip. 3:12; Col. 3:9-10; 1 Tes. 4:3; 1 Petru ;14-16; 1 Ioan 1:8-2:4; 1 Ioan 3:5-9).
Noi credem şi mărturisim că cel credincios trebuie să nu se conformeze modului păcătos de viaţă al lumii, din dragoste faţă de Domnul Isus Cristos (2 Tes. 1:11-12; Evrei 12:1-2), şi trebuie să demonstreze printr-o viaţă de ascultare şi o creştere în sfinţirea personală că este copil al lui Dumnezeu (Rom. 12:1-2; 2 Cor. 7:1; Evrei 12:14; Tit 2:11-14; 1 loan 3:1-10).
Noi credem şi mărturisim că un credincios, ca să trăiască o viaţă sfântă, nu trebuie să se retragă din lume, pentru că aceasta este locul unde trebuie să-L slujească pe Dumnezeu (1 Cor. 5), ci să se împotrivească şi să osândească lucrările întunericului (Efes. 5).
Noi credem şi mărturisim că sfinţirea este un proces care are trei aspecte:
a. sfinţenia poziţională – este actul veşnic al lui Dumnezeu, bazat pe răscumpărarea lui Cristos, care-l aşează pe credincios într-o poziţie de sfinţenie în momentul când acesta crede în Isus Cristos ca Mântuitor şi Domn. (Evr. 3:1; 10:10-14).
b. sfinţirea progresivă – este procesul continuu în care credinciosul, iluminat de Duhul Sfânt, pune în aplicaţie Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, lucru ce duce la o biruinţă asupra păcatului şi la o creştere tot mai mare în asemănarea cu Cristos (Ioan 17:17; 1 Cor. 1 :30; 2 Cor. 3;18; Efes. 5:25-26; 1 Tes. 4:3-4; 5:23-34).
c. sfinţenia finală – este starea de sfinţenie desăvârşită, care are loc la moartea credinciosului, iar pentru credincioşii găsiţi în viaţă, la revenirea Domnului Isus Cristos (Efes. 5:27; 1 Ioan 3:2; luda 24-25; Apoc. 22:11).
F. Siguranţa mântuirii
Noi credem şi mărturisim că cei care au crezut în jertfa Domnului Isus şi-L au pe Fiul lui Dumnezeu în viaţa lor, sunt mântuiţi şi au viaţa veşnică. Toţi cei născuţi din nou sunt păstraţi şi păziţi de Dumnezeu Tatăl pentru Domnul Isus Cristos (Ioan 10:28-29; Rom. 8:14 – 16, 35-39; Filip. 1:6; 1 Ioan 5:10-13; Iuda 1). Această siguranţă îi motivează pe credincioşi să trăiască o viaţă de sfinţenie şi nicidecum o viaţă de compromis cu păcatul (1 Ioan 3:6, 9, 10).
...citește și Capitolul V - BISERICA