Promisiunile lui Dumnezeu

Promisiunile lui Dumnezeu

„Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru, Isus Hristos, să fie cu voi! Amin.” (Romani 16.20)

Mesajul central al Epistolei către Romani este legat de Evanghelia care prezintă planul divin de mântuire, dus la îndeplinire prin Domnul Isus și aplicat de Duhul Sfânt oamenilor.

Versetul citat, aflat în ultimul capitol al epistolei, este singurul în care apostolul face referire la Satan, în întregul material, transmițând prin această poziționare ideea că Dumnezeu este suveran în desfășurarea planului de mântuire și că, nici măcar cel rău, nu-L poate împiedica în îndeplinirea obiectivelor Sale.

Credincioșii nu ar trebui să aibă nici o îndoială cu privire la rezultatul final al luptei spirituale! Satan va fi zdrobit de către Dumnezeul păcii, sub picioarele lor, în acest fel Biruitorul onorându-Și urmașii!

Pavel nu insinuează nicăieri că lupta ar fi ușoară, sau că cei credincioși nu vor avea dificultăți. În ciuda acestora însă, aceștia știu că totul se va termina pentru ei cu o victorie zdrobitoare, prin harul Domnului Isus!

În consecință, să luăm în serios realitatea luptei spirituale, să ne arătăm viteji și să nu confundăm niciodată lumea cu un teren de joacă!

Fiți victorioși!

Cătălin Miron

0 comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *