Promisiunile lui Dumnezeu

Promisiunile lui Dumnezeu

„…Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…” (Evrei 1.1-2)

Chiar de la începutul creației, Dumnezeu a dorit să vorbească cu omul. Păcatul a întrerupt această comunicare, dar Dumnezeu a căutat să aibă oameni cu care să împărtășească planurile Lui.

L-a avut pe Avraam, prietenul Său. L-a avut pe Moise, cu care a vorbit „față către față”. L-a avut pe David, om după inima Sa. A avut o pleiadă de profeți prin care Și-a comunicat voia. Nimic nu se compară însă cu descoperirea de Sine pe care El ne-a făcut-o prin Fiul.

Cel care a constituit Apogeul descoperirilor divine, este ultimul și cel mai important Mesager! Doar El singur era în stare să descopere atât nevoia umanității cât și șansa ei.

Dumnezeu încă ne vorbește prin Domnul Isus! Încă Se apropie de noi arătându-ne că Îi pasă! Ce trist este că adesea neglijăm interesul divin pentru relație cu noi! Ce pierderi contabilizăm ignorând comunicarea Sa!

E înțelept să încheiem săptămâna făcându-ne timp pentru El! Nu Îi facem nici un favor Lui, însă noi vom beneficia mult!

Iar când, în urma acestei părtășii, mai găsim ceva ce trebuie schimbat în noi, să cerem har și să ne lăsăm înnoiți!

Fiți binecuvântați!

Cătălin Miron

0 comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *