Promisiunile lui Dumnezeu

„Isus Hristos este același ieri și azi și în veci.” (Evrei 13:8)

Rezumat în trei expresii, mesajul creștin ar putea suna astfel: Hristos venit (întrupat), Hristos venind (glorificat), Hristos contemporan (fiind lângă toți ai Săi)! Mântuitorul a venit cu har, urmează să vină cu slavă și vine, cu bunătate, lângă toți ai Lui, de-a lungul existenței lor!

Cei mai mulți dintre noi credem cu tărie în Hristos întrupat (ieri) și în Hristos glorificat (în veci). Dificultatea noastră constă în a crede expresia din mijlocul versetului citat: „…și azi…”. Suntem slabi atunci când trebuie să acceptăm, prin credință, că El are aceeași putere, aceeași dragoste și aceeași așteptare, în ce-i privește pe ucenicii Săi, pe care le-a avut și când a fost pe pământ.

Da! Hristos e același … și azi!

Adevărul acesta ar trebui să liniștească  inima noastră, să asigure rațiunea noastră și să motiveze voința noastră!

El va fi lângă noi în furtunile vieții, va avea un cuvânt de spus în toate zbaterile noastre, dar va aștepta să fim intransigenți cu păcatul din viața noastră! 

Fiți binecuvântați!

Cătălin Miron

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *