Promisiunile lui Dumnezeu

„…doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11.16)

Versetul acesta îi are în vedere pe Avraam și pe Sara, în relația cu Dumnezeul lor.

Aceștia, răspunzând provocării divine și arzând de dorința ajungerii în „cetatea care are temelii tari și al cărei meșter și ziditor este Domnul” (v. 10), au părăsit Urul, una dintre cetățile de referință ale vremii lor. Arheologii ne spun că Ur era un oraș comercial, care se întindea pe 60 de hectare și ai cărui oameni bogați (între care era și Avraam) aveau case cu etaj și cu zeci de camere. De dragul relației sale cu Domnul și a patriei mai bune, Avraam a ales să locuiască în corturi.

Urul este, pentru cei credincioși, tot ce ei ar fi ajuns în lume, fără Hristos. Și, cum pentru Avraam el nu a avut importanță, în comparație cu cetatea de sus, tot așa nici pentru noi care ne numim credincioși, echivalentul contemporan al lumii nu ar trebui să conteze!

Pentru credincioși cerul înseamnă destinație, înseamnă motivație, dar înseamnă, în primul rând, relație. Relație cu Cel care este Dumnezeul lor! Cu Cel Căruia nu-I este rușine cu ei.

Și dacă Lui nu-I este rușine cu noi (măcar că ar fi avut de ce), haideți ca nici nouă să nu ne fie rușine cu El (mai ales că avem toate motivele, El fiind tot ce are universul mai vrednic de glorie)! În consecință, să ne lăudăm cu El, să-L lăudăm pe El și să trăim pentru gloria Lui, așteptând patria mai bună!

Fiți binecuvântați!

Cătălin Miron

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *